Cred că tuturor, măcar odată în viață ni s-a reproșat că ar fi nevoie să schimbăm ceva în modul în care ne comportăm față de persoana iubită, că ar trebui să fim mai deschiși , că ar trebui să fim mai atenți cu ea, că dorește sa îi facem mai mult spațiu în viața noastră…nimic mai adevarat.
Paradoxul intervine în momentul în care începem să fim mai deschiși la aceste nevoi, când renunțăm la acele scuturi de aroganță și mister pe care le-am purtat foarte atenți la început, și ne modificăm întreaga atitudine pentru a investi intr-o relație mai intensă și de durată. Paradoxul constă într-o bruscă lipsă de interes a persoanei față de care ne deschidem , ceea ce generează o puternică stare de confuzie și dezamagire.
Explicația pentru această problemă este una destul de simplă și ușor de înțeles odată ce te lămurești că întradevar așa stau lucrurile. Când cineva se simte atras de tine suficient încât să își dorească o relație, este clar că este cucerit de atitudinea pe care o ai strict în acel moment, cu bune și cu rele. Deși este în firea noastră să încercăm să modelam persoana dragă în felul în care ne-ar fi ideal, defapt vom fi dezamăgiți când chiar vom reuși să facem asta. Dacă am fost suficient de buni încat să facem pe cineva să se îndragostească de noi, de ce am schimba ceva? A nu se întelege că schimbarea este ceva rau , sau a lăsa pe cineva să te cunoasca mai în profunzime ar fi gresit, însă CHEIA constă în a nu pierde acea doză de mister ce atrage, și pe care care trebuie să o păstrăm permanent, indiferent de vârstă.
